Tema recurentă la Bukowski o reprezintă absurditatea vieții, fatalismul, pesimismul bine temperat, disperarea, dorința fatidică de recunoaștere și teama de singurătate. Deși acestea din urmă ar putea indica o operă de factură facilă, mediocră, se pare că Bukowski a reușit să scoată o proză unică de unde nu se aștepta nimeni: din ridicolul cotidianului. Muzică de belele reprezintă încă o frescă extrem de bine conturată din lucrurile care li se întâmplă oamenilor zilnic: singurătate, eșecuri în dragoste, probleme la mansardă, dezamăgire, răutatea oamenilor care se răsfrânge asupra lor înșiși, inclusiv asupra lumii. Bukowski poate fi o provocare, mai ales dacă nu te-ai mai întâlnit cu genul ăsta de scriitură și dacă limbajul licențios ți se pare ceva extraterestru.